Summitul UE pe buget s-a încheiat. Negocierile au eșuat
Summitul UE pe buget s-a încheiat. Negocierile au eșuatConsiliul European de la Bruxelles s-a încheiat, dar statele membre nu au ajuns la un acord pe tema cadrului bugetar în perioada 2012-2020. Mai mulţi lideri europeni printre care Angela Merkel şi Traian Băsescu au avertizat încă de zilele trecute că summitul ar putea eşua şi că o nouă reuniune pe această temă va avea loc la începutul anului viitor.
Ultima propunere pe buget discutată de liderii europeni prevedea o creştere a alocării fondurilor de coeziune şi a celor pentru Politica Agricolă Comună, dar şi sancţionarea României.
Preşedintele Traian Băsescu a insistat, vineri, ca principal obiectiv
la negocierea din şedinţa Consiliului European pe bugetul 2014-2020,
aflată în derulare, pentru decuplarea alocărilor pe coeziune de rata de
absorbţie pe bugetul 2007-2013, au declarat surse europene.
Această
corelare apare menţionată în paragraful 45 din propunerea de alocare a
bugetului european înaintată de preşedintele Consiliului European,
Herman Van Rompuy, fiind considerată discriminatorie de către partea
română.
Preşedintele Băsescu a insistat joi, în întrevederea cu Van Rompuy, şi la reuniunea de lucru din cursul nopţii pentru ca plăţile interne pe hectar să crească cu 50% până în 2016 faţă de nivelul actual, aflat la 117 euro la hectar arabil, de exemplu. În 2016 s-ar ajunge astfel la o subvenţie la hectar pentru fermierii români de circa 183 de euro.
Totodată, România a urmărit în negociere şi menţinerea pe exerciţiul 2014-2020 a unei cofinanţări de 85% pe fondurile de coeziune, dar şi o prelungire a excepţiei de 95% aplicată României în prezent. Un alt obiectiv al României era eligibilitatea TVA pentru o parte a proiectelor cu fonduri europene.
Citeste AICIUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp