Sursa Zilei Spitalul Judeţean Constanţa arată ca moşia lui Nicuşor Constantinescu
Sursa Zilei: Spitalul Judeţean Constanţa arată ca moşia lui Nicuşor Constantinescu
22 Mar, 2013 11:55
ZIUA de Constanta
3217
Marime text
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanța reprezintă o unitatea medicală de importanță majoră în Sud-Estul României. Mai trebuie adăugat că unitatea sanitară este un mare consumator de resurse bugetare, de aici şi interesul major în ce priveşte administrarea acestuia.
Din vara anului 2010, spitalul a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Constanța, urmare a HG 529/2010 privind descentralizarea spitalelor, astfel încât preşedintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a ajuns practic persoana care controlează cel mai mare spital din zonă. Nicușor Constantinescu şi-a impus persoane apropiate la conducerea Spitalului Judeţean, chiar şi anterior descentralizării.
Dănuț Căpăţână, actualul manager al spitalului, a fost numit în iulie 2009, după ce predecesorul său, dr. Ion Niculescu a fost demis la patru luni de la numirea în funcţie, la ordinul preşedintelui CJ, ca urmare a refuzului medicului de a semna nişte devize de plată mult supraevaluate ale firmei israeliene BARAN, însărcinată cu reabilitarea unităţii sanitare. Dănuț Căpățână a fost propus și susținut chiar de Nicușor Constantinescu, așa cum reiese din propriile declarații făcute la momentul instalării în fruntea unității sanitare.
În trei ani şi jumătate, noul manager a reuşit performanţa de a privatiza mare parte din serviciile administrative ale spitalului, motivând scăderea costurilor şi creşterea indicatorilor de calitate. În realitate însă, situaţia este exact invers, întrucât Dănuț Căpăţână, se pare la ordinul lui Nicușor Constantinescu, a predat aceste servicii către operatori economici agreaţi, expunând spitalul unor costuri de servicii enorme.
Citeşte mai mult AICI

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Avram Gheorghe 22 Mar, 2013 12:15 Va intrebati cum a fost posibil acest lucru,raspunsurile(caci sunt cel putin doua)sunt: -i-au momit (inselat) pe pensionarii si cei nevoiasi(fara venituri sau cu venituri mici) cu pachete de alimente,asigurandu-si voturile necesare; -si-au creat nuclee de afaceri famigliale. -si-au adjudecat mass-media locala si cea central,prin care arunca teme false in atentia publicului larg.