Suspectați că primeau șpagă de la șoferi Cei trei polițiști din Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, eliberati din arest
Suspectați că primeau șpagă de la șoferi: Cei trei polițiști din Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa,
22 Mar, 2018 15:18
ZIUA de Constanta
5850
Marime text



Conform procurorilor, „în calitate de agenţi de poliţie în cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale, Biroul de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, în perioada iulie-august 2017, au pretins şi au primit bani sau bunuri de la mai mulţi conducători auto, pentru a nu proceda la sancţionarea lor contravenţională. Au existat cazuri în care agenţii de poliţie au întocmit şi semnat în fals, în locul contravenientului, procesul-verbal de contravenţie şi cazuri în care agenţii de poliţie au constatat abateri dar nu au aplicat sancţiuni“.
În prezenta cauză mai este cercetat şi inculpatul C.M., pentru presupusa săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, a unei infracţiuni de complicitate la luare de mită şi a unei infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, faţă de acesta dispunându-se măsura preventivă a controlului judiciar. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii