Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspecți de comiterea mai multor infracțiuni, trimiși în judecată de procurorii DIICOT. Cum acționau membrii grupării infracționale (document)

ro

16 Jan, 2019 14:10 2100 Marime text
La data de 14.01.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată inculpaţilor: S. M., F. F., N. C. M., S. J. I., B. F., I. N. O. I., S. M.-O, J. A.-B., P. S.-L., N. P.-E., N. E. şi S. G., pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată, proxenetism în formă continuată, influențarea declarațiilor în formă continuată, instigare la influențarea declarațiilor, spălarea banilor în formă continuată, favorizarea făptuitorului în formă continuată.

Potrivit DIICOT, prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că în perioada 2012-2018 inculpații S. M., S. J. I., F. F., N. C. M. și B. F., au recrutat, prin metoda loverboy, mai multe persoane de sex feminin, în scopul exploatării ulterioare prin obligare la practicarea prostituției.

”S-a reţinut că, prin aceasta metodă, recrutorii intră în cercul de prieteni ai victimei sau în contact direct cu aceasta, îi câștigă încrederea, oferindu-i o variantă "mai bună" a vieții, reușind să satisfacă necesitățile emoționale ale acesteia și ajungând astfel să aibă un control total asupra ei, folosind diverse tactici manipulative. Recrutorul iniţiază o relaţie de prietenie cu victima, care apoi se transformă într-o relaţie de iubire şi astfel îi câştigă încrederea. Loverboy-ul este carismatic şi ştie cum să îşi aleagă victimele din grupuri vulnerabile, fete cărora le poate câştiga încrederea, ajungând în final să fie o persoană de suport pentru victimă şi chiar pentru familia acesteia.

Relaţia de cuplu dintre cei doi este firească până la un punct şi poate dura câteva luni sau câţiva ani, însă ulterior, traficantul îşi manipulează psihic şi emoţional victima şi o convinge să facă orice i se solicită. Traficantul îi promite victimei că situaţia în care se află este una temporară, până când vor strânge suficient de mulţi bani ca să scape de datorii, sau ca să îşi cumpere o locuinţă sau chiar ca să se căsătorească.

Indiferent de promisiunea făcută, totul este nereal, întrucât scopul final este acela ca traficantul să strângă bani pentru sine. Metodă aplicată este deosebit de periculoasă deoarece victima nu îşi dă seama de faptul că a fost manipulată decât atunci când reuşeşte să iasă din procesul de trafic. Recrutorul reuşeşte să izoleze victima în aşa fel încât ea să creadă că el este singura persoană care o iubește cu adevărat și în care poate avea încredere” - au precizat procurorii DIICOT.

După inducerea în eroare a victimei, prin tehnica de mai sus, traficantul o transportă în afara țării și o determină să practice prostituția, aceasta fiind pusă în fața unei realități dure, incapabilă să reziste presiunilor acestuia. Treptat, adesea prin acte de violență fizică de o mare atrocitate, victima este redusă la condiţia de simplă „marfă” şi practic dezumanizată, fiindu-i afectate sentimentele cele mai profunde, în majoritatea situaţiilor trauma suferită marcându-i întreaga evoluţie.

”Tehnica „loverboy” a fost aplicată cu succes de către inculpații sus-menționați, care, în maniera anterior evocată, au reușit să determine un număr semnificativ de victime să practice prostituția în folosul lor, recurgând în acest scop la constrângeri psihice și acte de violență fizică. S-a reţinut faptul că victimele erau menţinute într-o permanentă aservire faţă de inculpaţi, prin „rechiziționarea” documentelor de identitate și a telefoanelor mobile personale, fiind izolate total de familie și trecute sub controlul total al inculpaților, care le-au transportat și le-au supravegheat inclusiv în locurile unde acestea practicau prostituția.

Pentru a disimula proveniența ilicită a sumelor de bani dobândite prin exploatarea victimelor, inculpații au dezvoltat tehnici de spălare a produsului infracțional, constituind depozite bancare și „investind” banii în autoturisme de lux sau în achiziții imobiliare, încercând să confere aparența de legalitate a deținerii acestora” - au mai precizat procurorii.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada 2012-noiembrie 2016 inculpatul S. M. a obținut, din exploatarea victimelor prin obligare la practicarea prostituției pe teritoriile Italiei, Spaniei, Germaniei și Austriei, suma de aproximativ 1.577.480 euro.

De asemenea, s-a stabilit că , în perioada 2014-noiembrie 2016, inculpatul S. J. I. a obținut, din exploatarea victimelor prin obligare la practicarea prostituției pe teritoriile Germaniei și Austriei, suma de aproximativ 697.000 euro.

”După momentul în care activitatea infracțională a inculpaților pe acest palier a fost devoalată, aceștia au recurs la metode de convingere a două dintre victime de a-și retracta sau de a nu da declarații incriminatoare împotriva lor, cărora le-au fost promise, în acest scop, bunuri sau sume de bani.
De asemenea, infracțiunea de favorizarea făptuitorului a fost reținută și în cazul unui avocat,inculpatul P. S.-L., care începând cu data de 16.05.2017 și până în luna februarie 2018 inclusiv, l-a ajutat în mod constant pe inculpatul S. M., prin încercarea de a influența victimele traficului de persoane, pentru a le determina să-și retracteze depozițiile, toate în scopul de a zădărnici urmărirea penală desfășurată în dosarele instrumentate împotriva acestuia.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie” - au mai precizat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii