Sute de amenzi, aplicate de polițiștii locali din Constanta într-o singură zi
Sute de amenzi, aplicate de polițiștii locali din Constanta într-o singură zi
26 Aug, 2018 11:07
ZIUA de Constanta
3411
Marime text
În data de 25.08.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului Constanța.
În urma verificărilor efectuate în teren de către lucrătorii instituției au fost aplicate 222 amenzi contravenționale în valoare totală de 57.330 lei.
Iată faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 31 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 29 abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din oraș și în Stațiunea Mamaia;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 92 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta;
• Legea nr.12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 24 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției emise pentru acte de comerț ilicit. De asemenea, politiștii locali au dispus 7 măsuri complementare de confiscare a bunurilor comercializate fără autorizație / acte de proveniența și care erau expuse in condiții igienico sanitare precare.
Activitățile de verificare și control se vor derula in mod sistematic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a instituției Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii