Sute de apeluri într-o singură zi la 112 pentru a solicita intervenția polițiștilor. Câte amenzi au fost aplicate
Sute de apeluri într-o singură zi la 112 pentru a solicita intervenția polițiștilor. Câte amenzi au fost
14 Feb, 2018 09:22
ZIUA de Constanta
1495
Marime text



Potrivit Poliției Române, ieri, 13 februarie, aproape 12.000 de poliţişti au acționat, în toate județele și în Capitală, pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică. Astfel, au organizat 293 de acțiuni și au intervenit la 2.327 de evenimente, dintre care 1.863 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 817 infracţiuni, iar 141 persoane au fost surprinse în flagrant delict. 8 persoane, care erau date în urmărire națională sau internațională, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 92 de măsuri preventive.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.450 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei şi au confiscat bunuri de peste 49.000 de lei.
În trafic, poliţiştii rutieri au constatat 114 infracțiuni la regimul circulației. În urma abaterilor, ca măsuri suplimentare, au reținut 516 permise de conducere și au retras 217 de certificate de înmatriculare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii