Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:48 18 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de kilograme de peşte, confiscate de poliţişti

ro

01 Apr, 2016 11:31 1875 Marime text
 
Polițiștii Serviciului de Poliție “Delta Dunării” au acționat pentru combaterea infracțiunilor la regimul piscicol. Au fost constatate 6 infracțiuni și au fost ridicate în vederea confiscării peste 390 kg de pește, 1200 exemplare pește viu, unelte și bunuri folosite la săvârșirea infracțiunilor.
 
Polițiștii Serviciului de Poliție “Delta Dunării”, împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, au depistat doi bărbați, unul de 32 și celălalt de 36 de ani, ambii din orașul Sulina, județul Tulcea, în timp ce se deplasau cu o barcă pe fluviul Dunărea în apropierea orașului Sulina. Verificările efectuate de polițiști au stabilit că cele două persoane aveau în barcă unelte de pescuit prevăzute cu cârlige și un recipient cu apă în care au fost descoperiți 1200 de peşti din specia țipar în stare vie. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor la regimul piscicol. Cele 1200 de exemplare de pește din specia țipar au fost redate în mediul natural.
 
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării uneltele de pescuit și au indisponibilizat ambarcațiunea folosită de persoanele în cauză. De asemenea, polițiștii efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  ”conducere a unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător" și "fapta comandantului  sau altei persoane care încredinţează cu știință conducerea navei unei persoane fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător".
 
În aceeași zi, polițiștii Serviciului de Poliție “Delta Dunării” împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au acționat pe lacul Razelm din județul Tulcea, unde depistat un bărbat de 24 de ani din localitatea Sălcioara, comuna Jurilovca, județul Tulcea, care împreuna cu alte persoane au pescuit folosindu-se de 16 setci din plasa monofilament în lungime de 800 metri. Polițiștii au descoperit în unelete de pescuit folosite, cantitatea de 392 kg de pește de diferite specii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor la regimul piscicol. Polițiștii au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de pește și uneltele folosite la pescuit.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii