Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:01 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de persoane depistate în timp ce călătoreau cu autobuzele RATC Constanța fără bilet. Poliţiştii au recurs la încătușare, în cazul unei persoane

ro

21 Jan, 2019 10:10 2046 Marime text

În perioada 14- 20 ianuarie 2019, polițiștii locali au acționat  zilnic în mijloacele de transport în comun ale RATC pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Aceștia au depistat 397 de persoane care nu dețineau titlu de călătorie valabil ori care produceau disconfort călătorilor.

În data de 20.01.2019,  au depistat pe linia 5-40, în zona Stadionul Portul, o persoană minoră fără bilet de călătorie, semnalată ca fiind dispărută.

Minorul, în vârstă de 16 ani, a părăsit în mod voluntar Adăpostul de zi și de noapte pentru copii străzii, situat pe strada Decebal din municipiul Constanța.

Dupa incheierea formalităților, a fost predat Secției 3 Poliție, competentă teritorial și au fost notificate serviciile sociale.

Recomandăm  persoanelor care se deplasează cu mijloacele de transport în comun să aibă un comportament public civilizat, să respecte dispozițiile polițiștilor locali, să se legitimeze sau să furnizeze date corecte, care să ducă la identificare pentru a nu se ajunge la situații similare cu cea din data de 20.01.2019, ora 14.30, când o persoană de sex masculin, care se afla în autobuzul de pe linia 42, tulbura liniștea călătorilor prin faptul că asculta muzică pe telefonul mobil la un nivel maxim de sonorizare.

Menționăm că acesta prezenta un factor de risc pentru cetățeni prin atitudinea agresivă si limbajul trivial.


În momentul in care  a fost interceptat de către oamenii legii, bărbatul nu s-a conformat măsurilor dispuse, refuzând să se legitimeze şi încercând să fugă, fapt pentru care polițiștii locali au recurs la folosirea forței(încătușare), coborârea acestuia din autobuz și conducerea la sediul Direției Generale Poliția Locală Constanța în vederea stabilirii identitățiii.

Pentru faptele sale a fost sancționat contravențional cu amendă de 300 lei.

Direcția Generală Poliția Locală Constanța reamintește numerele de telefon la care cetățenii pot semnala fapte antisociale ce țin de ordine și siguranță publică-0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp).


Sursa foto: Poliţia Locală Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii