Tabără Proprietarii de terenuri nelucrate vor fi amendaţi dacă nu le curăţă (video)
Tabără: Proprietarii de terenuri nelucrate vor fi amendaţi dacă nu le curăţă (video)R.: Ce se importă masiv şi noi producem într-o cantitate suficientă?
V.T.: În primul rând pornind de la carnea de porc, eu cred că ar trebui să fie o relaţie mai bună între procesatori şi producători. S-au aşezat câteva complexe mari, foarte bune şi foarte performante.
R.: E mai ieftin în străinătate?
V.T.: Eu cred că e un sistem făcut de foarte multă vreme şi foarte amplificat după 1997, după ce s-a renunţat la regulile pe care le fixasem eu în perioada 1994-1996. Să nu uităm că ele au fost împotriva celor care speculau. Dacă mă uit acum în bugetul ministerului, şi chiar am verificat cu directorul general, găsesc încă credite din 1994 pe care le plătim şi acum. Este un credit pe 30 de ani. Pentru ce? Pentru a importa grâu. Este culmea, şi când am venit eu atunci în minister erau aproape 3 milioane de tone de grâu în depozitele Romcereal, şi cu toate acestea s-a luat acest credit care încă apasă pe bugetul ministerului pentru probabil 30 de ani. Astfel de lucruri n-ar trebui să se întâmple în România, pentru că avem de unde produce. Suntem singura ţară cu trei milioane de hectare de teren necultivat.
R.: Cum s-ar putea rezolva asta?
V.T.: Nu e o problemă simplă. Foarte mulţi au vorbit de impozitarea terenurilor. Nu! Impozitarea este legată în primul rând de cadastru. Pentru că nu poţi să pui achelaşi impozit pe un teren sărătură, chiar dacă este localizat lângă Brăila şi cernoziomul de la Fundulea. Ar trebui introdusă o taxare de penalitate pentru cei care nu îşi îngrijesc aceste terenuri şi o astfel de prevedere a fost în Ordonanţa 4 din 1995. Tot cadrul acesta am vrea să-l revedem, am vrea să revedem şi procedurile din ţările europene şi sigur, împreună cu Ministerul Finanţelor am vrea să găsim soluţia, şi este clar că se va ajunge la această taxare, care se referă nu numai la terenurile din extravilan, ci inclusiv intravilan. Nu se referă doar la terenurile private, ci şi la cele proprietate publică, pentru că dacă te duci pe rambleurile de cale ferată şi pe terasamente şi nu numai...
R.: Şi va plăti statul către stat?
V.T.: Nu. Compania de stat are obligaţia să cureţe terenurile, pentru că altfel este amendată.
R.: Şi cât ar putea fi taxele?
V.T.: N-aş putea acum să vă dau un nivel, dar el ar putea să fie egal de pildă cu subvenţia pe care o primeşti pe suprafaţă, adică 50-60 de euro pe hectar. Asta va fi pentru obligaţia de a curăţa terenurile. Pentru astefel de chestiuni trebuie să facem nişte analize.
R.: Revenind la grâu, va putea influenţa producţia din acest an preţul pâinii?
V.T.: Eu cred că la nivel mondial va fi o anumită influenţă între ceea ce înseamnă materia primă pentru panificaţie şi preţul pâinii, pentru că este o evoluţie a preţului grâului şi pe piaţa mondială.
R.: Se va majora preţul pâinii?
V.T.: N-aş putea să vă spun acum. Am avut o discuţie cu Aurel Popescu, preşedintele Rompan, am dat să mi se facă o analiză şi este cert că există o aplatizare a preţurilor şi la materia primă şi pe măsură ce se vor echilibra chestiunile de piaţă, preţul să se aplatizeze la un anumit nivel. Nu cred însă că preţul pâinii poate creşte foarte mult, având în vedere că o creştere de preţ poate însemna un consum redus.
R.: Ce înseamnă că nu poate creşte foarte mult?
V.T.: Nu vă dau un procent acum. N-am să vorbesc niciodată pe date pe care nu le am. Nici nu pot interveni foarte mult în piaţă. Dacă în urmă cu 16 ani, cu 14 ani, puteam să intervin pe piaţă, să furnizez grâu din depozitele statului, să nu uităm că suntem într-o economie de piaţă şi nu putem influenţa preţul anumitor produse. Ar trebui refăcută relaţia între cel care produce materia primă, respectiv grâul, şi cel care produce.
R.: Cum ar trebui refăcută acestă relaţie?
V.T.: În primul rând legislaţia pentru asociere există. Ameninţăm producătorul român să vândă la un anumit preţ, pentru că altfel importăm. Chestiunea aceasta ar trebui revăzută şi să atenuăm astfel de concepte, discutând cu ei, forţându-i... În principal, această relaţie dintre producătorul de pâine şi producătorul de grâu trebuie să fie în aşa fel condiţionată începând de la depozitare, care trebuie să se facă în comun. Pâinea e rezultatul final. Nu e exclus să discutăm poate şi de TVA pe filiala de produs, în condiţiile în care ar fi o creştere foarte mare de preţ. Se ştie conceptul meu despre TVA, că nu cred că rezolvarea va fi printr-un TVA redus pe produsul finit, ci pe lanţul respectiv, pornind de când am pus plugul în brazdă până când am pâinea realizată, sau carnea de porc. Dacă eu fac numai la produsul final, dar am TVA pe parcurs, înseamnă că, pe undeva, câştigul se duce doar într-un singur buzunar. Dacă eu îl am liniar însă, de la input şi până la final, înseamnă o stabilitate şi pentru producătorul de materie primă, dar mai ales pentru consumator. Şi iar nu mă duc spre zona supermarketului sau a magazinului, în care 40% din câştig este acolo.
Vezi video >>aici<<
Sursa: Mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp