Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:12 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânărul care a furat un sac cu bani dintr-o librărie din Constanţa, prezentat, azi, instanței de judecată (galerie foto)

ro

13 Jun, 2019 11:38 1564 Marime text
Tânărul în vârstă de 28 de ani, din Constanţa, care a furat un sac cu bani dintr-o librărie situată într-un mall, este dus azi la instanță.

Reamintim că pe data de 23 mai, înainte de închiderea librăriei, tânărul a intrat în interior şi a furat un sac, de sub tejghea, în care se afla suma de 12.300 de lei, reprezentând încasările din ziua respectivă. Poliţiştii Secţiei 1, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii în Constanţa.

Cu ocazia percheziţiilor, anchetatorii l-au reţinut pe tânărul de 28 de ani care a furat sacul cu bani. "Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul Arest Preventiv al IPJ Constanța. La data de 13 iunie, acesta va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

UPDATE: Bărbatul care a furat 12.300 de lei din librărie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii