Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:33 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxa pentru rezilierea abonamentelor de cablu, telefonie si internet a fost eliminata

ro

22 Jul, 2010 11:48 1215 Marime text

Deşi hotărârea de desfacere a unui contract poate fi luată unilateral, fără a obliga clientul la plata unor despăgubiri, acest lucru ar putea determina companiile furnizoare de cablu, telefonie sau internet să renunţe la ofertele de telefoane ieftine.

Legea prin care perceperea taxelor de reziliere a contractelor de telefonie mobilă, de televiziune şi de internet este declarată ilegală a fost publicată în Monitorul Oficial.

Clientul poate renunţa la abonament, chiar dacă este încheiat pe 24 de luni, cu excepţia cazurilor în care a profitat de o promoţie. De exemplu, dacă clientul a încheiat un contract pe doi ani şi a beneficiat de un preţ promoţional sau de o gratuitate la achiziţinarea telefonului mobil, atunci el va trebui să despăgubească furnizorul.

Potrivit Curentul, reprezentanţii Asociaţiei Operatorilor Mobili din Romånia susţin că documentul n-ar fi în avantajul clienţilor. Astfel, ar putea dispărea ofertele de telefoane ieftine sau chiar gratuite contra unor abonamente pe unul sau mai mulţi ani.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii