Teatrul de Stat Constanţa Conferinţa proiectului "Legende pe ruine circulare" a ajuns la final (galerie foto)
Teatrul de Stat Constanţa: Conferinţa proiectului "Legende pe ruine circulare" a ajuns la final (galerie foto)
07 Mar, 2019 11:12
ZIUA de Constanta
1336
Marime text
În weekend-ul care a trecut, la Lecce, în Italia, s-a desfășurat conferința finală a proiectului cu finanțare europeană „Legende pe ruine circulare”.
Cei șase parteneri din proiect sunt: EUFONIA - Teatrul Astragali din Lecce (lider), Universitatea din Salento prin Departamentul Patrimoniu Cultural, Teatrul de Stat Constanța, Universitatea „Regele Juan Carlos” din Madrid, prin Fundația Dansului „Alicia Alonso”, Agenția Națională de Coastă din Albania și Institutul Internațional de Teatru care funcționează sub egida UNESCO.
Reprezentanți ai celor șase parteneri și colaboratori în proiect, printre care și directorul general al Institutului Internațional de Teatru, Tobias Biancone, s-au întâlnit la Lecce în 2 și 3 martie și au evaluat activitățile și rezultatele, exprimându-și toți intenția de a continua demersurile pentru prezervarea și punerea în valoare, prin actul artistic, a patrimoniului cultural.
Lucrările conferinței intitulate „Patrimoniu Cultural European - unde trecutul întâlnește viitorul” s-au desfășurat la Teatrul Paisiello din Lecce și la Distileria De Georgi, aceasta din urmă fiind, în sine, un exemplu de sit vechi industrial valorificat în interesul culturii și turismului din zonă.
Serile au fost dedicate unor reprezentații ilustrative pentru obiectivele proiectului - evoluția unei formații de muzică polifonică albaneză, o scurtă reprezentație didactică de dans tradițional spaniol și o lectură, însoțită de muzică, a povestirii lui Borges „Ruinele circulare”, care a dat numele acestui proiect. A citit nimeni altul decât Fabio Tolledi, managerul proiectului, regizor, actor și vicepreședinte pentru Europa al Institutului Internațional de Teatru.
Este de menționat că partenerii din proiectul „Legende pe ruine circulare”, inclusiv Teatrul de Stat Constanța, intenționează să continue munca începută în această formulă, printr-un alt proiect, cu titlul „Genius Loci” (Spiritul locului), deja depus spre finanțare în programul „Europa Creativă”.
Sursa foto: Teatrul de Stat Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii