Telefoane mobile achitate cu bancnote falsificate. Suspectul comanda produsele de pe internet
Telefoane mobile achitate cu bancnote falsificate. Suspectul comanda produsele de pe internet
13 Mar, 2018 13:51
ZIUA de Constanta
1201
Marime text



La data de 12 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, au depistat un tânăr bănuit de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de monede străine şi punerea în circulaţie de valori străine falsificate.
Acesta este bănuit că ar fi pus în circulaţie, în cursul anului 2017, pe raza judeţului Maramureş, monedă falsă străină.
Cel în cauză este bănuit că ar fi folosit 2.250 euro falşi pentru a plăti contravaloarea unor telefoane mobile achiziţionate de pe un site.
În urma acţiunii desfăşurate ieri, poliţiştii au descoperit asupra lui obiecte susceptibile a proveni din activităţi infracţionale.
Faţă de cel în cauză sa fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii