Teo Trandafir, pentru legalizarea prostitutiei
Teo Trandafir, pentru legalizarea prostitutieiCandidatul PDL în colegiul 19 Camera Deputaţilor din Bucureşti, Teo Trandafir, susţine că legalizarea prostituţiei ar contribui la reducerea îmbolnăvirilor cu afecţiuni cu transmitere sexuală, motiv suficient pentru a scoate de sub incidenţa legii penale acest fenomen.
"Am avut probleme foarte mari din cauza asta, din cauza legii. M-am certat cu nişte reprezentanţi ai BOR foarte rău, pentru că eu am încercat să explic că doamnele cu pricina oricum vor exista şi vor fi bolnave si vor avea HPV şi vor da părinţilor care vor duce acasă la copii, pentru că HPV este extrem de contagios. Ar trebui înfiinţate nişte stabilimente speciale, care să fie marcate, bărbaţii vor fi fericiţi, căsniciile vor fi mai solide", a argumentat Trandafir.Ea a adăugat că, în pofida interdicţiei religioase, fenomenul nu a putut fi eradicat încă şi nu poate fi ignorat. "Înţeleg că religia interzice, dar e o realitate, nu poţi să-mi spui că de mii şi mii de ani există aceste domniţe şi de mâine vor dispărea că nu mai vrem noi să le vedem. Ar trebui votată legea, să ştim şi să fie pe faţă!", a mai opinat aceasta.
Întrebată care este opinia ei asupra căsătoriilor homosexuale, candidatul PDL a răspuns: "Mie mi se par OK. Atâta vreme cât nu deranjezi pe nimeni, poţi să faci ce vrei. Nu mă deranjează pe mine, nu îmi face mie nimeni nimic. Sunt nişte oameni care se iubesc."
Sursa: newsin.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- romanul 16 Apr, 2010 02:37 Prostituţia este una dintre formele cele mai degradante şi scandaloase de desfrâu: comerţ cu propriul trup. Este păcat. Prostituţia atentează la demnitatea persoanei care se prostituează şi care e redusă la un obiect sexual. În afară de persoanele prostituate, vinovăţia este şi a celor care profită de ele sau favorizează o asemenea practică (proxeneţi şi alţii). Nici traiul în sărăcie şi nici vreun alt motiv nu justifică practicarea prostituţiei. Relaţiile sexuale trebuie să aibă loc numai între soţ şi soţie, după căsătoria creştină. Legalizarea prostituţiei ar fi un regres enorm al societăţii şi contravine grav valorilor morale. Iar statisticile din ţările unde prostituţia e legală demonstrează că nu reduce numărul bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv SIDA, dimpotrivă, îl sporeşte! De asemenea statisticile demonstrează că legalizarea prostituţiei contribuie la destrămarea căsniciilor, nicidecum la consolidarea lor ! Iată şi un site foarte interesant împotriva prostituţiei: http://www.antiprostitutie.ro/ “Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată “meseria” de prostituată? Dacă întrebarea ne jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând prostituţia ca “meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostiţutia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit ca marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oamenii care validează prostituţia ca “meserie”, nu sunt produsul unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcarii demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi.” (fragment din lucrarea “Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate”, editată în anul 2002 de Grupul de Iniţiativă pentru Apărarea Familiei) Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei spunea despre avort, prostituţie, pornografie, incest, relaţii homosexuale şi alte păcate care se opun culturii creştine a vieţii: « O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii se observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului, răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor, care face mai multe victime într-un an decât în toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă. Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscriu într-o concepţie de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ al românului. » Mai multe puteţi citi şi vedea pe blogul următor: http://www.cezar-iasi.blogspot.com/ Blogul conţine: înregistrări video cu miracole; videoclipuri; legături cu numeroase site-uri foarte interesante (unele dintre ele conţin şi posturi TV on-line şi radio); cărţi foarte interesante care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator); articole. Vă rog intraţi pe blog şi trimiţeti-l mai departe, ca să folosească şi altora.