Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:41 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teodor Meleşcanu va primi titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa

ro

08 May, 2014 12:42 2687 Marime text
Mâine, la Universitatea „Andrei Şaguna”, va avea loc cea de-a XXII-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor şi Cadrelor Didactice. Cu acest prilej, „Excelenţa Sa Teodor Meleşcanu, Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), personalitate marcantă a vieţii politice, diplomatice şi academice româneşti, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa“, potrivit preşedintelui instituţiei de învăţământ superior constănţene, Prof. univ. dr. Aurel PAPARI.
„Această înaltă distincţie academică vine ca o încununare a relaţiilor de prietenie şi respect reciproc care s-au concretizat anul trecut, prin susţinerea de către Teodor Meleşcanu a cursului festiv pentru absolvenţii Facultăţii de Drept şi Facultăţii de Ştiinţele Comunicării, promoţie care îi poartă numele“, mai precizează reprezentanţii Universităţii „Andrei Şaguna“.   
Ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa va deschide cea de-a XXII-a Sesiune de Comunicări a Studenţilor şi Cadrelor Didactice, care se desfăşoară anual, de Ziua Uniunii Europene, şi va avea loc în Aula Magna a Universităţii „Andrei Şaguna”, de la ora 11. Invitatul de onoare va susţine, în plen, o alocuţiune, după care Sesiunea de comunicări va continua cu Masa Rotundă „Riscuri şi ameninţări la Marea Neagră”, moderată chiar de prof. univ. dr. Teodor Meleşcanu.
Va urma prezentarea lucrărilor ştiinţifice ale studenţilor şi cadrelor didactice, pe opt secţiuni, corespunzătoare specializărilor celor patru facultăţi ale Universităţii „Andrei Şaguna”.
La ora 17.30 lucrările sesiunii vor fi reluate în plen, unde vor fi enunţate concluziile şi va avea loc festivitatea de premiere a celor mai merituoşi studenţi.
În cea de-a doua zi a Sesiunii de comunicări ştiinţifice, sâmbătă, de la ora 10, vor avea loc câteva manifestări satelit, printre care work-shop-urile „Dezvoltare personală prin schimbarea scenariului de viaţă” şi „Tinerii, mass-media și politica”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii