Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:49 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţigări şi mărfuri contrafăcute descoperite de jandarmii constănțeni

ro

05 Dec, 2014 15:56 2788 Marime text
 
Un echipaj din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, care se afla într-o acţiune punctuală, în zona Zona Eden, a surprins, astăzi dimineață, o  persoană, de 48 de ani, care încerca să vândă fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, 33 pachete de ţigări, de diferite mărci.

O oră mai târziu, militarii au surprins în zona Tomis III, pe strada Soveja, două persoane de 47, respectiv 27 de ani, care aveau asupra lor 59 pachete de ţigări, pe care le ofereau spre vânzare trecătorilor.

Pe numele lor, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României.
      
În cadrul aceleiaşi acţiuni, militarii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, au surprins  în zona Targului legume-fructe, varianta Ovidiu, 2 persoane, de 40, respectiv 37 de ani, care încercau să comercializeze, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, un număr de 13 obiecte vestimentare, cu inscripţii identice cu cele ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a fi contrafăcute.

Bunurile vor fi predate lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor al IPJ Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii