Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

TIR încărcat cu ciocolată, în flăcări după un accident rutier. Incendiul s-a extins și la o locuință

ro

21 Feb, 2018 08:47 2326 Marime text
Un TIR încărcat cu ciocolată a ars în totalitate după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, s-a răsturnat pe E60, în localitatea Nadeş, focul iscat extinzându-se la o casă din apropiere, iar circa 80 de consumatori au rămas fără alimentare cu energie electrică, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş, informează România TV.
 
În urma accidentului din Nadeş, circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers. Şoferul implicat a fost transportat la UPU SMURD Târgu Mureş, acuzând dureri de cap şi de spate.

Pompierii Detaşamentului Sighişoara au intervenit cu două autospeciale de stins incendii, însă autocamionul a ars în totalitate. Focul iscat la locuinţa lângă care s-a produs accidentul, unde a fost ruptă şi o conductă de alimentare cu gaz metan, a fost stins foarte repede, conform ISU Mureş.

Un număr de 78 de consumatori sunt în continuare nealimentaţi cu energie electrică. În zona menţionată se acţionează pentru îndepărtarea resturilor care au mai rămas din TIR, au mai spus reprezentanţi ai ISU Mureş.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii