Titularizare 2019. Candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7

17 Jul, 2019 08:20
ZIUA de Constanta
2015
Marime text
Astăzi Astăzi are loc proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, începând cu ora 10,00, în 85 de centre de examen.
Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris 27.724 de candidaţi, dintre care 4.740 provin din promoţia de absolvenţi din acest an, potrivit datelor furnizate de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei. Candidații îşi pot valida fişele de înscriere cel târziu până la ora 9,00 dimineaţa. La nivel naţional sunt disponibile 4.319 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.091 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.228 în mediul rural.
Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8,00 şi cel mai târziu la ora 9,00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu una-două ore doar de candidaţii cu cerinţe speciale.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 154 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul National de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 23 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21,00 şi 24 iulie, până la ora 15,00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 30 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii