Tudorel Toader " Mesajul meu este de încredere şi stabilitate"
Tudorel Toader: " Mesajul meu este de încredere şi stabilitate"Procurorii din Secţia specializată a CSM sunt oameni cu experienţă, care ştiu să interpreteze şi să aplice legea în mod corect. Până la urmă, nu am venit să-i lămuresc eu, am venit şi am avut o discuţie foarte bună. (...) Legea este lege şi trebuie respectată de toată lumea. Ştiţi deosebirile dintre o lege civilă şi o lege penală. (...) Ştim că, în momentul acesta, avem în sistemul judiciar aproximativ 2.700 de procurori în schemă, 2.500 efectiv. Ştim că putem să-i împărţim pe procurori în patru mari categorii. Unii care sunt detaşaţi din cadrul Ministerului Public la alte autorităţi şi acolo sunt puţini, cam 23, şi care urmează regimul legal al detaşărilor. Avem a doua categorie - procurorii care sunt delegaţi din cadrul Ministerului Public de la o unitate la alta şi respectă regimul delegărilor. Avem o altă categorie, cea mai numeroasă, probabil, care sunt numiţi pe bază de concurs, altă categorie care sunt numiţi pe bază de interviu, cu deosebirile respective. Eu vreau să transmit procurorilor un mesaj de stabilitate, evident în condiţiile legii. (...) Am încredere că Secţia de procurori va da interpretarea corectă către sistem. Mesajul meu este de încredere şi stabilitate", a afirmat Toader, la sediul CSM.
Secţia pentru procurori a CSM a luat în discuţie, miercuri, o notă a Direcţiei resurse umane şi organizare privind situaţia delegărilor la Ministerul Public.
Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori s-au aflat şi solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism privind interpretarea articolului VII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 92/2018.
Articolul prevede că "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Noile reglementări din ordonanţa de urgenţă impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp