Tone de jucării confiscate în Portul Constanţa Sud-Agigea

19 Feb, 2015 09:42
ZIUA de Constanta
1644
Marime text
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind în trei containere sosite în Portul Constanţa Sud-Agigea, din China, 40.000 de articole de mercerie nedeclarate şi 8.688 de jucării pentru copii, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de aproximativ 436.000 lei.
Astfel, poliţiştii de frontieră şi vameşii au efectuat, ieri, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti. În urma controlului au fost identificate 40.000 de articole de mercerie (fermoare din plasic), care nu fuseseră declarate la intrarea în ţară, cu o valoare de aproximativ 240.000 lei.
Tot ieri, într-un alt container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti au fost găsite 2.400 de seturi jucării pentru copii tip LEGO şi 3.000 de brăţări din plastic, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 66.000 lei dacă ar fi originale.
O zi mai devreme, echipa comună de control a mai confiscat 3.288 de jucării pentru copii (maşinuţe, păpuşi, figurine din plastic şi microfoane din plastic), susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 130.000 lei dacă ar fi originale.
Întreaga cantitate de marfă, care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit dosare penale administratorilor societăţilor comerciale în cauză, doi cetăţeni români, cu vârste de 29 şi 48 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, respectiv un cetăţean chinez de 33 ani.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii