Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Topul primarilor din România în funcţie de salariile cu care sunt plătiţi. Vezi cât câştigă primarul din oraşul tău!

ro

02 Jul, 2011 16:34 1627 Marime text

134-salarii_primari.jpgEcontext.ro publică un top, în care vă prezintă salariile pe care le primesc primarii din oraşele reşedinţe de judeţ din Romănia. Este vorba despre cei 42 (41 judeţe + Bucureşti) primari din cele mai importante oraşe din România, ei fiind edilii cu cea mai mare greutate în administrarea ţării. În plus, e vorba de salariile nete. Dincolo de averile, de proprietăţile şi bunurile pe care le deţin, trebuie să vedem şi cât valorează munca lor pentru comunităţile pe care le conduc. Pe scurt, cu ce leafă sunt plătiţi pentru această funcţie cei mai importanţi primari din România. La o prima vedere, ne-am aştepta ca salariul lor sa depindă de factori vizibili, precum populaşia sau suprafaşa oraşelor. Nimic din toate acestea! E un mister total faptul cum un primar dintr-un oraş mai mic poate să aibă un salariu mai mare comparativ cu un primar dintr-un municipiu mai extins, mai cuprinzator, cu populaţie mai numeroasă.

Prima poziţie, primarul cu cel mai ridicat salariu, este Gheorghe Nicihita, edilul Iaşiului. El încasează 8.422 de lei pe lună. Repetăm, este vorba despre primarii din cele 42 (41 + Bucureşti) oraşe care sunt resedinţe ale judeţelor României. Iar Nichita de la Iaşi este campion absolut, cu 8.422 lei (circa 2.000 de euro), potrivit declaraţiei sale de avere. A doua poziţie este ocupată de primarul din Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, care câştiga anul trecut 8.161 lei pe luna. Daca Iaşi şi Timişoara sunt doua oraşe dezvoltate, nu acelaşi lucru se poate spune despre poziţia a treia din clasamentul nostru. Care este ocupată de catre Dorin Florea, primarul Mureşului. Iar Mureşul este pe locul 16 în ierarhia judeşelor în funcţie de valoarea lor economică. Iar după salarii (salariul mediu net din judet, nu salariul primarului), Mureş este pe locul 26. Şi atunci care e explicaţia? Transferăm cazul către departamentul mistere neelucidate. Dar să trecem peste acest aspect. În total, sunt doi primari care au salarii peste 8.000 de lei şi trei care au salarii peste 7.000 de lei. După aceştia urmează o distanţă lungă, de aproape 2.000 de lei. La celalalt capăt al clasamentului se află primarul din Buftea, Ilfov. El primeşte doar 2.818 lei pentru munca prestată în folosul comunităţii din poziţia de primar. În total, sunt trei primari care au salarii sub pragul de 3.000 de lei: Lucian Iliescu din Giurgiu (2.981 lei), Bogdan Darius Valcov din Slatina, Olt (2.947 lei), respectiv, Ion Stoica, primarul din Buftea, Ilfov. Astfel, cele două extreme sunt: Gheorghe Nichita (8.422 lei) - Ion Stoica (2.818 lei). Din top lipseşte un primar: Catalin Chereches, care a devenit de curând primar în Baia Mare, dupa ce a fost deputat. El nu şi-a completat încă declaraşia de avere cu noua funcţie. De asemenea, un caz interesant este cel al lui Ovidiu Hada, primarul Hunedoarei. Hada nu face parte din acest top, întrucât este primarul oraşului Hunedoara, care nu este reşedinta judeţului Hunedoara. (Deva este reşedinta judeţului Hunedoara, iar primarul din Deva, Mircia Muntean, a fost inclus). Dar cazul lui Ovidiu Hada ne-a atras în mod deosebit atenţia. Astfel, am ajuns la concluzia că primarul Ovidiu Hada nu primeşte salariu în România. Mai mult, nici nu locuieşte în România, căci nu are unde. În declaraţia sa de avere, el şi-a trecut doar locuinţele din Vancouver.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii