Traficanți de migranți, prinși de Garda de Coastă. Sumele cerute ajungeau până la 6.000 de euro! (galerie foto + video)
Traficanți de migranți, prinși de Garda de Coastă. Sumele cerute ajungeau până la 6.000 de euro! (galerie
20 Jul, 2016 10:24
ZIUA de Constanta
2348
Marime text
Rețea de traficanți de migranți, destructurată de polițiștii de frontieră! Călăuzele le-au cerut imigranților vietnamezi sume între 3.500 și 6.000 de euro, promițându-le că îi vor duce până în Cehia sau alte state ale Spațiului Schengen.
Iată comunicatul oficial al Gărzii de Coastă:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Gărzii de Coastă şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorului învestit din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, au destructurat o grupare infracţională organizată, formată din cetăţeni vietnamezi, specializată în racolarea şi traficarea de migranţi, cetăţeni din Vietnam aflaţi pe teritoriul ţării noastre, pe ruta România - Ungaria, înspre state din vestul Europei.
În baza activităţilor complexe desfăşurate poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanţa, au fost obţinute date potrivit cărora mai mulţi cetăţeni vietnamezi intenţionează să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
Din materialul probatoriu administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că doi cetăţeni vietnamezi, cu rezidenţă în Cehia, racolau, prin intermediul unei reţele de socializare, cetăţeni vietnamezi, aflaţi la muncă în România, care doreau să ajungă ilegal în state din vestul Europei. Aceştia îi transportau cu autoturisme pe teritoriul României până în zona de frontieră, unde îi debarcau şi le indicau “frontiera verde” pentru a trece ilegal pe jos în Ungaria. De aici, urma să îi preia pentru a-i transporta în Cehia, respectiv în alte state din Spaţiul Schengen, contra unor sume de bani cuprinse între 3.500 şi 6.000 euro.
Astfel, în data de 11.07.2016, în urma documentării activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat şi reţinut doi cetăţeni vietnamezi (o călăuză, D. H., persoană de sex feminin, în vârstă de 30 de ani şi un migrant), în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În continuarea cercetărilor, în data de 17.07. a.c., alţi cinci cetăţeni vietnamezi (o călăuză, T.S., în vârstă de 41 ani şi patru migranţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 47 ani) au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii de frontieră bihoreni, în zona S.P.F. Diosig, în apropierea frontierei cu Ungaria.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de „trecerea ilegală a frontierei de stat”, respectiv „trafic de migranţi”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 262, alin. 1,raportat la art.32 şi art. 263, alin. 1 şi 2 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Ambele călăuze, în vârstă de 30 de ani, respectiv 41 de ani, au fost arestate preventiv, pentru 30 zile, ceilalţi cinci cetăţeni vietnamezi fiind predaţi Serviciului pentru Imigrări Constanţa, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii