Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:58 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traficul rutier este moderat pe drumurile spre mare

ro

30 Apr, 2016 11:51 1645 Marime text
 
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunţat că traficul rutier este moderat pe principalele artere de circulație, nu sunt semnalate probleme de fluență și nici accidente rutiere.

Poliţiştii atenţionează că este posibil ca circulația să se intensifice pe DN1 București — Brașov, autostrada A1 București — Pitești, autostrada A2 București — Constanța, autostrada A3 București — Ploiești, DN2 București — Suceava (către mănăstirile din nordul Moldovei), DN5 București — Giurgiu, DN6 București — Alexandria (drum care se aglomerează de obicei în preajma sărbătorilor) și DN7 Pitești — Râmnicu Vâlcea — Sibiu.

Pe DN1, potrivit Centrului Infotrafic, în zona stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, traficul rutier se desfășoară fără probleme deosebite de fluență.

Pe DN7 (E81) Râmnicu Vâlcea — Sibiu, între localitățile Câinenii Mici (județul Vâlcea) și Lazaret (județul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparații la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevăzută cu bariere, reamintește sursa citată.

Tot în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfășoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 — 200+815 metri.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii