Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:11 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie Copil de doi ani, mort după ce a căzut într-un cazan cu mâncare fierbinte pentru animale

ro

06 Dec, 2018 17:43 1577 Marime text
Un băiețel de doi ani din satul Stejaru, în apropiere de Bicaz, a avut parte de o moarte cumplită după ce a căzut într-un cazan cu mâncare fierbinte pentru animale, scrie Observator.TV.

Potrivit primelor informații, în jurul orei 15:45, a fost solicitat un echipaj în localitatea Stejaru, comuna Farcaşa, pentru un băiețel de doi ani și 6 luni ani care a suferit arsuri grave după ce a căzut într-un cazan cu lichid fierbinte. 

Conform unor surse, băiețelul stătea pe un scaun în timp ce tatăl lui pregătea mâncarea pentru animale. Într-un moment de neatenție, în timp ce tatăl lui s-a aplecat să pună lemne pe foc, copilul a alunecat de pe scaun și a căzut în cazanul cu mâncare.

La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent medical care a preluat și predat pacientul la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Orăşenesc Bicaz. De la Bicaz, copilul a fost transportat la Spitalul Județean din Piatra Neamț.

Aici, medicii au hotărât să fie transferat la Bucureşti. Însă, pe timpul transportului, în județul Buzău, copilul a intrat în stop cardio-respirator.

Medicii au început manevrele de resuscitare și l-au dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, însă aici copilul a decedat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii