Tragedie în lumea teatrului românesc. Cum se spune că ar fi murit actorul Marian Rădulescu
Tragedie în lumea teatrului românesc. Cum se spune că ar fi murit actorul Marian RădulescuMarian Rădulescu, actor al Teatrului Excelsior, a decedat în urmă cu două zile. Anunţul a fost făcut de colegii săi pe pagina de Facebook a instituţiei. Se pare că acesta s-ar fi aruncat în gol de la etajul patru al blocului în care locuia.
Actor dedicat ce făcea publicul spectator să se identifice de fiecare dată cu personajele sale, Marian Rădulescu era cunoscut pentru participarea deosebită în piese ca „Prâslea cel voinic și merele de aur”, unde a interpretat cu success rolul fratelui mijlociu, regia Eduard Petru Jighirgiu, 2018, „Iluzia comică” de Pierre Corneille, regia Anca Ciuclaru, 2018 sau în „TimeAholics” de Bogdan Capșa, regia Anca Ciuclaru, 2017, unde a interpretat rolul lui Ghiţă.
De asemenea, putem aminti şi distribuţiile în „Vrăjitorul din Oz”, „Aventuri în Ținutul Florilor” sau
în „Degețica”, producţii ale Teatrului Excelsior Bucureşti.
Colegii de breaslă îi dedică câteva gânduri renumitului actor Marian Rădulescu:
Echipa Teatrului Excelsior, locul unde actorul se dedica profund meseriei sale, își exprimă regretul și transmite condoleanțe familiei îndoliate.„A plecat fulgerător dintre noi, lăsând în urmă nedumerire și durere. A fost un actor devotat Teatrului Excelsior și un coleg apropiat și generos pentru întreaga echipă a teatrului.
A făcut parte din trupa Teatrului Excelsior din anul 2001, când a absovit Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte (Actorie), la clasa profesorilor Ion Lucian și Victor Radovici. Împreună cu o parte dintre colegii săi și-a urmat profesorii, formând un nucleu de tineri actori la Teatrul Excelsior, care s-a alăturat actorilor mai experimentați, membri fondatori ai teatrului.
În această perioadă au fost preluate pe scena Teatrului Excelsior spectacolele de absolvire ale acestei promoții, majoritatea în regia lui Victor Radovici, spectacole în care a jucat și Marian Rădulescu: „Cocoșelul neascultător” de Ion Lucian, „Fetița cu chibrituri, după H.C. Andersen, „Bădăranii de Carlo Goldoni” și „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. În următorii ani s-a integrat firesc în trupa teatrului, făcând parte din distribuția spectacolelor pentru copii, cum ar fi „Ninigra și Aligru” , după Nina Cassian, „Prostia omenească” , după Ion Creangă, „Ora veselă… cu tâlc” de Ciprian Cojenel.
În 2011, la inaugurarea noului sediu al Teatrului Excelsior, Marian Rădulescu a jucat în cele două spectacole pregătite pentru acest eveniment: „Vrăjitorul din Oz” , după Lyman Frank Baum, și „Snoave cu măști” de Ion Lucian.
În ultimele stagiuni a avut roluri importante atât în spectacolele pentru copii (Șobol din „Degețica” , după H.C. Andersen, Fratele mijlociu în „Prâslea cel Voinic și merele de aur” , după Petre Ispirescu), cât și în spectacolele dedicate adolescenților („Călăul în Umbre” . Un studiu de Georgiana Barcan și Ilinca-Anamaria Prisăcariu, Ghiță din „TimeAholics” de Bogdan Capșa, Geronte/Temnicer în „Iluzia comică” de Pierre Corneille), fiind apreciat de tinerii regizori cu care a lucrat, dar și de tinerii spectatori.
Pentru cei care doresc să își ia rămas bun, trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul Excelsior, luni, 8 iulie, între orele 13:00-15:00. Înmormântarea va avea loc marți, 9 iulie, la Moreni.”
Sursă foto: Facebook/ Teatrul Excelsior
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp