Traian Băsescu, azi în faţa judecătorilor constănţeni (rechizitoriu)

19 Mar, 2015 10:22
ZIUA de Constanta
2231
Marime text

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa redeschid azi dosarul în care Adrian Zglobiu a fost condamnat, în primă instanţă, pentru că l-a scuipat pe fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, în Portul Constanţa.
Magistraţii s-ar putea pronunţa definitiv asupra cauzei.
Amintim că Adrian Zglobiu a fost condamnat de judecătorul Valentin Mihai, din Judecătoria Constanţa, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, la trei luni de închisoare. Aplicarea pedepsei închisorii a fost amânată pe un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a deciziei.
Traian Băsescu nu s-a constituit parte civilă
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Adrian Zglobiu. L-a scuipat pe Traian Băsescu

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii