Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:56 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu, la Mangalia. Vezi ce a declarat preşedintele

ro

12 Aug, 2011 16:05 1313 Marime text

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns în jurul orei 11.00 la Mangalia, unde efectuează o vizită la şantierul Daewoo, deţinut de coreeni. Şeful statului a fost întâmpinat de A prefectul de Constanţa, Claudiu Palaz, de vicepreşedintele şantierului, Vasile Iorga, precum şi de preşedintele coreean, Soon-Gil Hong. În prezent, Traian Băsescu are o întrevedere cu conducerea şantierului.

Potrivit vicepreşedintelui Vasile Iorga, discuţiile au ca temă investiţiile care vor fi realizate de către compania Daewoo.

"Şantierul coreean are comenzi pentru construcţii nave până la sfârşitul anului 2011, iar toate docurile sunt ocupate cu nave în construcţie. Însă, având în vedere criza, de la anul vrem să reluăm activitatea de reparaţii nave deoarece, la această oră, doar 7% din activitatea şantierului este axată pe reparaţii nave", a explicat pentru EVZ Vasile Iorga.

Pe de altă parte, reprezentanţii sindicatului avansează şi ideea măririi de capital în sensul preluării de către partea coreeană a unui pachet suplimentar de acţiuni prin cumpărarea terenului pe care se află şantierul, în valoare de cel puţin 40 de milioane de euro.

www.evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii