Traian Băsescu România şi-a atins obiectivele la Summit-ul NATO
Traian Băsescu: România şi-a atins obiectivele la Summit-ul NATO
05 Sep, 2014 18:39
ZIUA de Constanta
1194
Marime text
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la finalul summitului NATO din Țara Galilor, că România și-a atins toate obiectivele propuse pentru întâlnirea statelor membre ale Alianței.
Șeful de stat român a tras câteva concluzii după acest summit, explicând că a fost reitarat mesajul de solidaritate între membrii Alianței.
”A fost un summit extrem de importnat care a prefigurat noile misiuni ale Alianței de după misiunea din Afganistan. Practic, evenimentele din ultimele luni au creat condiții ca NATO să se manifeste în primul rând ca o organizație care își exercită misiunea fundamentală de a apăra proprii membrii. Foarte mulți au speculat disputete între Europa și SUA, au pus sub semnul întrebării legătura transatlantică înainte de acest summit și a fost suspectată chiar unitatea membrilor NATO. Iată că acest summit a demonstrat, în primul rând, că nu există șef de stat sau de Guvern care să nu fi înțeles misiunea fundamentală a NATO, aceea de a-și apăra proprii membrii. Aș spune că este un summit al solidarității, care a revitalizat organizația și care dă un semnal extrem de puternic că la orice risc cât de mic în legătură cu membrii Alianței, toată organizația este gata să funcționeze și să își îndeplinească misiunea fundamentală”, a spus Băsescu.
Vorbind despre România, președintele a spus ”fără nici o reținere” că toate obiectivele au fost atinse. ”A fost o muncă inter-instituționala relativ îndelungată, lansată odată cu hotărârea CSAT din 2013 prin care România cerea NATO realizarea planurilor de contingență, moment de la care s-a început o muncă în care a fost implicat Ministerul Apărării, Externele, președinția, ca lider al problematicii de securitate, structurile de informații etc, iar obiectivele au fost dezvoltate pe măsura evoluțiilor din Ucraina, depășind cu mult obiectivele noastre finale obiectivul inițial, planul de contingență”, a explicat acesta.
Traian Băsescu a spus că bazele militare ale NATO din România vor rămâne cele două de la Kogălniceanu și Deveselu, spunând că va crește prezența militară alternativă și continuă.
”Vom avea o structură de comandament NATO. În documentele nedestinate publicului, România figurează ca fiind stat care a oferit facilități pentru un comandament de dimensiuni acceptabile. Avem toată infrastructura gata. România figurează ca facând oferta, dar noi știm că unul din comandamente va fi în România”, a spus el.
De asemenea, Băsescu a spus că baza de la Deveselu va fi funcțională în 2015 și că România a făcut o oferta să fie națiune cadru pentru un fond mutul din care să se alimenteze programe pentru siguranța cibernetică a Ucrainei, urmând să preia unul din cele patru programe la nivel NATO.
Sursa: b1.ro
Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii