Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Transport de plase interzise

ro

05 Jan, 2012 15:38 1148 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Isaccea, pe timpul executării atribuţiilor de serviciu, au depistat ieri doi cetăţeni care transportau plase monofilament.

Oamenii legii au acţionat pe raza localităţii Isaccea unde au surprins două persoane ce transportau cu un atelaj hipo cinci unelte de pescuit tip monofilament, în lungime totală de aproximativ 140 metri.

Cei în cauză, M.P. de 27 ani şi M.G. de 29 ani, ambii domiciliaţi în oraşul Isaccea, au declarat că întenţionau să desfăşoare activităţi de pescuit pe lacul Rotundu din cadrul Complexului de Ghioluri Saon.

Plasele monofilament au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele celor doi au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau utilizare a plaselor de tip monofilament faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. a şi m din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii