Transporturi ilegale de cereale interceptate de polițiștii de frontieră în Portul Constanța
Transporturi ilegale de cereale interceptate de polițiștii de frontieră în Portul Constanța
22 Jun, 2015 11:34
ZIUA de Constanta
1908
Marime text
În data de 21.06.2015, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră de la Grupul de Nave Constanța au oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen condus de cetăţeanul român G.S.M. de 38 ani, domiciliat în judeţul Constanţa. În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 560 kilograme cereale (orz), pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta la control documente justificative.
Iar în jurul orei 18.10, în zona porţii de acces numărul 9 din Portul Constanţa a fost oprit un autoturism marca Fiat condus de cetăţeanul român C.R., în vârstă de 31 de ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care transporta 880 kilograme cereale (orz) fără documente justificative.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 1.440 kilograme de cereale, evaluată la aproximativ 1.000 lei, iar persoanelor în cauză le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 500 lei pentru fiecare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii