Trei contracte de infrastructură au fost semnate, la Palatul Victoria. Ce lucrări vor fi realizate
Trei contracte de infrastructură au fost semnate, la Palatul Victoria. Ce lucrări vor fi realizateContractul de proiectare şi execuţie pentru autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 1 Sibiu-Boiţa, a fost semnat de reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Narcis Neaga, şi de administratorul companiei Porr Construct SRL.
Cel de-al doilea contract - de proiectare şi execuţie pentru lotul 3 din autostrada de centură a municipiului Bucureşti secţiunea Sud - a fost semnat de Narcis Neaga, de directorul executiv Aktor SA şi de administratorul special Euro Construct.
Al treilea contract, cel privind furnizarea sistemului de siguranţă şi automatizare a traficului pentru Magistrala 5 secţiunea Râul Doamnei-Eroilor a fost semnat de directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, şi de director general Alstom Transport SA.
În cadrul ceremoniei de semnare, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a menţionat că cele trei contracte sunt foarte importante pentru români.
"Primul contract are în vedere o autostradă foarte importantă şi demult aşteptată de români - autostrada Piteşti-Sibiu, secţiunea 1 Boiţa-Sibiu. Încă din primul mandat de ministru am înţeles că străpungerea Carpaţilor este o prioritate pentru dezvoltarea economică a României. Secţiunea Sibiu-Boiţa nu înseamnă doar o simplă secţiune a unei autostrăzi, aşa că în anul 2017 Guvernul PSD-ALDE a deblocat şi a lansat procedura de achiziţie publică pentru primele loturi ale autostrăzii Sibiu-Piteşti. (...) Valoarea contractului este de 612 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a 129 de milioane de euro, durata de realizare a acestui contract este de 48 de luni, dintre care 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţie. Al doilea contract este cel al lotului 3 al autostrăzii de centură a municipiului Bucureşti, secţiunea Sud. Valoarea contractului este de 853 de milioane de lei, echivalent a 180 de milioane de euro, fără TVA. (...) Acest sector face parte din centura Bucureşti Sud, care va asigura conexiunea reţelei TEN-T, respectiv legătura dintre autostrada A1 Piteşti-Bucureşti şi autostrada A2 Bucureşti-Constanţa", a precizat Cuc.
El a adăugat că al treilea contract, cel privind Magistrala 5 de metrou, se referă la sistemul de siguranţă şi automatizare a traficului, inclusiv echipamentul de siguranţă îmbarcat pe tren şi sistemul de informare dinamică.
Ministrul Transporturilor le-a transmis din nou constructorilor că nu va mai tolera nicio scuză şi nicio întârziere.
Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp