Trei dintre cele patru măicuţe, găsite vinovate în cazul Tanacu, au fost eliberate condiţionat

15 Jan, 2011 19:42
ZIUA de Constanta
1342
Marime text
Trei dintre cele patru măicuţe, vinovate de moartea Irinei Cornici în urmă cu şase ani, au fost eliberate condiţionat.
Irina Cornici avea doar 23 de ani când a fost supusă unui ritual de exorcizare. A fost sechestrată într-o chilie, legată cu lanţuri şi ţinută pe o cruce timp de trei zile, fără mâncare. Fostul preot Daniel Corogeanu a primit o pedeapsă cu închisoare de şapte ani, maica stareţă de la mănăstirea Tanacu a primit o pedeapsă de 6 ani în spatele gratiilor, iar celelalte trei măicuţe câte 5 ani. Cei cinci sunt acuzaţi că au provocat moartea tinerei maici Irina Cornici, în iunie 2005. Iniţial, preotul şi maicile vinovate au primit pedepse mai mari, care au fost însă reduse de Curtea de Apel Alba Iulia. Verdictul final a fost dat în ianuarie 2008.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- andreea 16 Jan, 2011 00:45 bine ca le-a eliberat, chiar si conditionat...erau nevinovate.