Explozie la un liceu Trei persoane au fost rănite şi trei etaje au fost avariate
Explozie la un liceu: Trei persoane au fost rănite şi trei etaje au fost avariate
21 Aug, 2015 10:19
ZIUA de Constanta
2030
Marime text
Şapte persoane lucrau la un proiect de construcţii într-un laborator de ştiinţe de la etajul şase, când s-a produs explozia, a informat poliţia. Muncitorii evacuau gazul dintr-o conductă din laborator, înainte de a începe lucrarea, dar nu l-au evacuat complet, ceea ce a permis declanşarea exploziei, potrivit Reuters, citat de România TV.
Deflagraţia a spart geamurile de la etajul şase şi a fost simţită într-o clădire de apartamente din apropiere, potrivit oficialilor şi martorilor. Poliţia a mai afirmat că explozia a provocat pagube importante la etajele patru, cinci şi şase ale liceului. Primarul New Yorkului, Bill de Blasio, a declarat că etajul şase al liceului a fost "puternic avariat", cel puţin trei clase fiind afectate de explozie. El a precizat că municipalitatea va evalua clădirea pentru a stabili dacă poate fi redeschisă parţial sau total.
Conform oficialilor, cei trei muncitori răniţi au fost transportaţi la Centrul Medical Jacobi din cartierul Bronx, unul dintre ei fiind în stare critică, iar ceilalţi doi în stare gravă. Liceul face parte dintr-un complex de şcoli din cartierul new-yorkez Manhattan în care învaţă peste 4.000 de elevi. Aproape 140 de pompieri şi zeci de camioane de stingere a incendiilor au intervenit la locul deflagraţiei.
Sursa text + foto: România TV
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii