Tribunalul Constanta a dispus incetarea grevei la Daewoo Mangalia
Tribunalul Constanta a dispus incetarea grevei la Daewoo MangaliaGreva generală a sindicaliştilor de la „Navalistul" s-a încheiat în cursul serii de luni, 14 iunie. Tribunalul Constanţa, unde conducerea DMHI înaintase o contastaţia la grevă, a dispus încetarea protestului sindicaliştilor şi aceştia, după cum afirmaseră, au decis respectarea deciziei.
„A fost o judecată la viteză, dar nu avem ce face. Eu am trimis oamenii acasă, pentru că se terminaseră orele de lucru, iar mâine, marţi, toată lumea va merge normal la treabă. Noi vom consulta avocaţii şi vom vedea dacă e cazul să mergem la Curtea de Apel, la recurs. În plus, trebuie să consult şi oamenii, să văd dacă mai vor să meargă la grevă", a declarat pentru Ziua de Constanţa Florian Marin, liderul sindicaliştilor din DMHI.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp