Trimis în judecată din cauza unui foc de armă
Trimis în judecată din cauza unui foc de armă
22 Dec, 2012 01:13
ZIUA de Constanta
1447
Marime text
T.S.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, uz de armă neletală şi distrugere, a fost trimis în judecată. T.S.C. este acuzat că, la data de 28 noiembrie, în jurul orei 14.30, în timp ce se afla cu autoturismul marca Skoda Octavia la intersecţia strada Semănătorului cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, a creat scandal public, prin executarea unui foc de armă în pneul stânga faţă al autoturismului condus de C.G, aflat la faţa locului, iar după aproximativ 25 minute s-a întors împreună cu alte persoane rămase neidentificate şi cu ajutorul unei bâte de baseball a provocat distrugeri autoturismului aparţinând părţii vătămate I.T, autoturism staţionat în staţia „Taxi Trocadero“. Cel în cauză a fost identificat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, câteva ore mai târziu. Revenind la trimiterea în judecată, odată cu acest pas magistraţii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestarii preventive a lui T.S.C.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii