Tulcea De anul viitor, ARBDD va avea mai mulţi agenţi ecologi
Tulcea: De anul viitor, ARBDD va avea mai mulţi agenţi ecologiÎncepând cu anul viitor, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) va avea cu patruzeci de agenţi ecologi mai mult decât în prezent. Potrivit guvernatorului ARBDD, Liviu Mihaiu, această hotărâre s-a luat după ce primarul comunei Chilia Veche, Georgeta Ciupitu, a afirmat că, la sfârşitul săptămânii trecute, a văzut braconând persoane din Galaţi în zona localităţii sale. Aceasta a precizat că "erau trei maşini cu numere de înmatriculare de Galaţi, iar oamenii luau tot ce prindeau".
Liviu Mihaiu a recunoscut că nu pot fi identificaţi toţi braconierii de către agenţii ecologi ai instituţiei pe care o reprezintă. De asemenea, actualul director executiv al instituţiei, Grigore Baboianu a zis că este nevoie de mai mulţi agenţi ecologici, comparând faptul că Delta Po, din Italia are o suprafaţă cu mult mai mică decât Delta Dunării şi este păzită de un număr de cel puţin zece ori mai mare de agenţi ecologi decât are ARBDD.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp