Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:21 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Hram la Catedrala Episcopală de Sfântul Nicolae (galerie foto)

ro

06 Dec, 2018 15:40 3375 Marime text
Joi, 6 decembrie 2018, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat, la Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Prea Sfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii, cu prilejul hramului acestui lăcaș de cult.

La eveniment au mai luat parte prefectul Lucian Furdui și primarul Constantin Hogea.

„Suntem poporul cu cele mai multe biserici închinate Sfântului Ierarh Nicolae, iar cei mai mulți creștini sunt cei care poartă acest frumos nume de Nicolae, care înseamnă biruitor de popoare. Fie ca Sfântul Nicolae să ne ajute tuturor, să ne fie mijlocitor pentru iertarea păcatelor noastre și să ne dăruiască, prin rugăciunile lui la Hristos Domnul, sănătate, pace și bucurie“, a declarat Prea Sfinția Sa Visarion.

„Mă bucur să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, la slujba săvârșită aici, la Catedrala „Sf. Nicolae“ din municipiu, în ziua în care îl sărbătorim pe ocrotitorul spiritual al acestui lăcaș de cult, Sfântul Ierarh Nicolae.

Iată-ne ajunși în an de Centenar, an în care una dintre cele mai mari realizări este sfințirea Catedralei Neamului. Demonstrăm încă o dată că noi, românii, suntem un popor credincios, un popor pentru care credința, iubirea de Dumnezeu rămâne unul dintre cei mai importanți piloni. Vreau să vă mulțumesc pentru invitație, vreau să vă trasmit și salutările domnului președinte Horia Teodorescu, iar pentru cei care își sărbătoresc numele, La mulți ani! Și pentru că tot se apropie Sfintele sărbători de Crăciun, Nașterea Domnului, să aveți sărbători cu bine, cu liniște în suflet și iubire față de Dumnezeu. Dumnezeu să ne aibă în pază pe toți“, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Dumitru Mergeani.


Preotul paroh al Catedralei Episcopale, Bogdan Herța a declarat, cu același  prilej, că și în acest an cantina parohiei a funcționat, asigurând zilnic hrană pentru un număr de 20 de copii și pentru cinci familii de bătrâni.

Nu în ultimul rând, în acest an cu o semnificație istorică aparte, s-a reușit turnarea a două clopote noi la Catedrala Episcopală, unul de 269 de kilograme, închinat Centenarului Marii Uniri iar celălalt, de 105 kilograme, închinat celor 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă.

Sursa foto: Consiliul Județean Tulcea 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii