Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea. S-au împlinit 45 de ani de la punerea în funcțiune a uzinei de alumină (galerie foto)

ro

19 Jul, 2018 17:31 2674 Marime text

Vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și Petre Badea, alături de administratorul public al județului, Vasile Strat au participat joi, 19 iulie, la manifestările prilejuite de împlinirea a 45 de ani de la punerea în funcțiune a uzinei tulcene de alumină.
         
Reprezentanții Consiliului Județean Tulcea au înmânat directorului executiv al societății Alum, Gheorghe Dobra, o plachetă aniversară „pentru contribuția remarcabilă adusă industriei românești de profil, în cele patru decenii și jumătate de prezență activă în mediul economic tulcean“.
         
La eveniment au mai fost invitați primarul municipiului, Constantin Hogea, viceprimarul Petre Marinescu, reprezentanți ai unor servicii deconcentrate dar și liderul sindicatului CNS „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.
 

„Alum Tulcea este un important producător și aș putea spune unul dintre jucătorii principali în județul Tulcea în realizarea de venituri pentru cetățenii acestui județ. Mă încearcă o emoție deosebită din cauza faptului că, în anul 1973, mă aflam în această fabrică, la deschiderea ei. Văd în sală o parte din foștii colegi de atunci și ingineri care ne-au călăuzit în viața noastră. Pentru mine personal a avut o importanță deosebită pentru că am fost marcat de-a lungul timpului în activitatea pe care am desfășurat-o și, ulterior,  în facultate.

Am lipsit o perioadă din apropierea Alum, dar în timpul activității de aici, am participat la multe dintre realizările din domeniul investițiilor în această fabrică. Vreau să felicit fosta și actuala conducere pentru ce au reușit să facă din ce era aici, probabil colegii vechi își aduc aminte, un teren viran, cu gunoaie, și a ieșit o fabrică de pe urma căreia o bună parte din cetățenii orașului își duc traiul. Nu vorbim doar despre cei 700 de angajați, ci de toți ceilalți care activează pe orizontală și celelalte fabrici care depind de producția de aici. Felicit inclusiv pe patronii acestei fabrici pentru curajul și luciditatea cu care au investit destul de mulți bani și au avut încredere că în orașul nostru vor găsi forța de muncă necesară. Iată că astăzi, în an aniversar, dânșii se pot lăuda cu foarte multe realizări. Eu personal și domnul președinte Horia Teodorescu vă felicităm și vă dorim succes în continuare în activitatea dumneavoastră“, a declarat cu acest prilej administratorul public al județului, Vasile Strat.

„Alegerea acestei zone pentru dezvoltarea unei fabrici de alumină a fost benefică pentru industria românească, una dintre cele mai performante la nivel de Uniunea Europeană. Aducem calde mulțumiri tuturor celor fără de care tot ce s-a realizat nu ar fi fost posibil: angajați actuali și veterani, parteneri de afaceri, reprezentanți ai comunității locale și ai administrației locale și de stat. Și acționarul nostru, după ce ne-am privatizat, provine tot din industrie. Din acest motiv am primit și suportul necesar ca să putem dezvolta tot grupul, să-l integrăm și să ne situăm la un nivel de competitivitate foarte ridicat“, a declarat directorul general Gheorghe Dobra.

 
Sursă foto: Consiliul Județean Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii