Turcia Peste 35.000 de arestări după tentativa de lovitură de stat
Turcia: Peste 35.000 de arestări după tentativa de lovitură de stat
23 Oct, 2016 13:49
ZIUA de Constanta
2063
Marime text
Peste 35.000 de persoane au fost arestate în Turcia și 82.000 au fost anchetate după tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, a anunțat ministrul justiției, citat de AFP, informează Agerpres.
Dintre persoanele care au fost anchetate, 26.000 au fost eliberate „sub control judiciar“, a mai precizat ministrul, Bekir Bozdag, într-un discurs susținut sâmbătă seară la Afyonkarahisar, informează duminică dimineață media turce.
Ankara îl acuză pe fostul predicator Fethullah Gülen, autoexilat în SUA, și pe partizanii săi că au alimentat tentativa de puci de la mijlocul lunii iulie, care s-a soldat cu peste 270 de morți și mii de răniți. Acesta a negat orice implicare.
Autoritățile turce au lansat un val de epurări pentru a-i înlătura pe toți presupușii simpatizanți ai lui Fethullah Gülen. Sectoare precum media, magistratură, poliție, mediul penitenciar, armata și educația au fost vizate de aceste epurări de o amploare fără precedent și care au fost criticate de Occident.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii