Turcia și SUA au convenit asupra unei „zone de securitate" în Siria
Turcia și SUA au convenit asupra unei „zone de securitate" în Siria
11 Aug, 2015 23:58
ZIUA de Constanta
1976
Marime text
Turcia și SUA au convenit să creeze o zonă de 98 km lungime și 45 km lățime ce va fi patrulată de membri ai Armatei Siriene Libere, opusă regimului de la Damasc, a precizat canalul citându-l pe subsecretarul în Ministerul turc de Externe Feridun Sinirlioglu.
Turcia și Statele Unite lucrează la planuri pentru a asigura o acoperire aeriană rebelilor sirieni și izgoni SI din zona de-a lungul graniței cu Turcia, amintește Reuters.
Potrivit strategiei, rebelii sirieni moderați, instruiți de armata americană, vor lupta contra grupării SI pe teren și vor ajuta coordonarea loviturilor aeriene ale coaliției conduse de SUA, lansate de la baze aeriene turcești.
SUA și forțele turce vor lovi SI sau militanții kurzi dacă intră în zona de securitate, a precizat Sinirlioglu citat de CNN Turk.
Diplomați familiari cu aceste planuri au afirmat că tăierea unei linii vitale a SI ar putea fi un joc provocator în acest colț, parte a războiului complex din Siria. Nucleul rebelilor instruiți de americani, în număr de puțin peste 60, va fi puternic echipat și capabil să ceară sprijin aerian atunci când va fi necesar, au mai declarat acești diplomați.
Oficiali americani au anunțat anterior că discuțiile se desfășoară asupra mărimii și scopului unei zone de securitate de-a lungul frontierei, dar obiectivul ar fi curățarea ei de combatanții SI și a se permite rebelilor moderați să opereze în mod liber. Ei au exclus o zonă oficială de interdicție aeriană, mai amintește Reuters.
Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii