Ţuţuianu - „A fost o acţiune pur politică, ce a pus în dificultate toţi primarii din judeţ”
Ţuţuianu - „A fost o acţiune pur politică, ce a pus în dificultate toţi primarii din judeţ”„Banii rămaşi de la direcţii în urma rectificărilor bugetare de azi se vor regăsi în anul următor. Cel târziu până pe 15-20 ianuarie, bugetul CJC pentru 2017 va fi gata şi va fi supus aprobării consilierilor judeţeni”, a spus Marius Horia Ţuţuianu.
„Acolo unde va fi cazul şi legea permite, vor mai fi măriri de salarii în instituţiile subordonate CJC”, a precizat Ţuţuianu.
Având în vedere majorarea salarială aprobată azi pentru angajaţii de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, despre demersul consilierului PNL Baisan, Ţuţuianu a calificat gestul acestuia drept o acţiune politică ce s-a întors împotriva sa.
„Dacă va ataca şi în instanţă, atunci va trebui să aşteptăm decizia instanţei, dar asta ar însemna blocarea activităţii primăriilor care au primit bani în octombrie”, a declarat Ţuţuianu.
„A fost o acţiune pur politică, ce a pus în dificultate toţi primarii din judeţ care ar fi trebuit să restituie sumele primite”, a mai precizat acesta.
În altă ordine de idei, Ţuţuianu a spus că va petrece Crăciunul şi Revelinul acasă, împreună cu familia. Le urează cetăţenilor sănătate, linişte, pace sufletească şi tot ce le-a lipsit în 2016 să le aducă anul ce vine.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp