Țuțuianu „Doamna Kovesi a fost prezentă la activități SRI în principal cu caracter public”
Țuțuianu: „Doamna Kovesi a fost prezentă la activități SRI în principal cu caracter public”
25 Jan, 2017 22:44
ZIUA de Constanta
2183
Marime text
Procurorul general al DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost prezentă la activități SRI în principal cu caracter public sau care au ținut de colaborarea instituțională, a declarat astăzi Președintele Comisiei parlamentare de control al activității SRI, Adrian Țuțuianu.
El a precizat că a întrebat conducerea SRI, care a participat miercuri la o ședință a comisiei, care era relația dintre procurorul-șef al DNA și Florian Coldea.
„Sigur că am întrebat și acest lucru. Comisia de control intern ne-a comunicat că doamna Kovesi a fost prezentă la activități ale Serviciului Român de Informații, activități în principal cu caracter public, sau care au ținut de colaborarea instituțională dintre cele două instituții menționate. Vreau să fac o precizare. Membrii Comisiei de control intern sunt pe deplin responsabili de constatările pe care le-au făcut”, a afirmat Țuțuianu.
Sursa foto: cotidianul.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii