Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:01 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

TVA ar putea reveni la 19%. Alimentele de bază ar putea fi taxate cu 5%

ro

24 Aug, 2010 14:28 1492 Marime text

Senatorii din Comisia de buget-finanţe a Senatului au decis, ieri, amendarea Ordonanţei de modificare a Codului Fiscal, astfel încât TVA-ul să revină la valoarea de 19%, impunând, de asemenea, o cotă redusă, de 5%, pentru alimentele de bază.

Senatorii au dat un raport favorabil Ordonanţei, cu amendamente, cu şase voturi "pentru" şi patru "împotrivă", potrivit vicepreşedintelui Comisiei, Sorin Marius Bota. Mai mult, senatorii au decis trecerea la o cotă redusă de TVA şi în domeniul construcţiilor, amendament susţinut de PNL, dar şi revenirea la impozitul de 3% pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi, începând cu data de 1 ianuarie 2011, şi eliminarea impozitului minim de la data de 1 octombrie 2010.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, la finalul şedinţei din Comisie, că nu a fost de acord cu majoritatea amendamentelor adoptate de senatori, mai puţin cu cel care vizează anularea impozitului minim.

"S-au discutat două ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa 63 privind finanţele publice locale şi Ordonanţa 58, de modificare a Codului Fiscal - principala prevedere fiind cea a majorării TVA de la 19 la 24%. La Ordonanţa 58, amendamentele cele mai importante au fost cele referitoare la revenirea la cota de 19%, eventual cu cote reduse pentru alimente, de 9 sau 5%, cel privitor la reintroducerea regimului de microîntreprinderi cu impozitare de 3% pe cifra de afaceri şi cel referitor la anularea impozitului minim. Cu excepţia anulării impozitului minim, cu celelalte nu am fost de acord", a precizat Vlădescu

Sursa: cotidianul.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii