Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:39 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UDTTMR a premiat absolvenții cursului „Istoria și civilizația tătarilor”

ro

09 Jun, 2015 20:40 1933 Marime text
 
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) și Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” au organizat, astăzi, festivitatea de absolvire a cursului „Istoria și civilizația tătarilor”.

Au participat atât cursanții care au primit Diplome de absolvire, dar și membri și prieteni ai comunității tătare. Cursul festiv a fost deschis de decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, Conf. Univ. Dr. Emanuel Plopeanu, care a punctat importanța derulării acestui proiect atât pentru comunitatea tătară, dar și pentru mediul universitar constănțean.



Președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a mulțumit la rândul său participanților la curs pentru interesul manifestat, Facultății de Istorie și Științe Politice, implicit Universității „Ovidius”, decanului Emanuel Plopeanu, Prof. Univ. Dr. Florin Anghel, căruia i-a aparținut ideea organizării acestui curs, precum și titularului acestui curs, drd. Metin Omer.



Un moment aparte în cadrul evenimentului de astăzi, l-a constituit semnarea acordului dintre UDTTMR și Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” cu privire la derularea cursului „Istoria și civilizația tătarilor” și în anul universitar 2015 – 2016.



Potrivit Conf. Univ. Dr. Emanuel Plopeanu, începând cu anul universitar 2016 – 2017, cursul de „Istoria și civilizația tătarilor” ar putea intra în programa Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius”, ca una dintre materiile opționale, ceea ce ar reprezenta un pas deosebit de important în păstrarea și promovarea identității tătarilor din Dobrogea.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii