Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima regată de yachting a verii pe Lacul Techirghiol

ro

19 Aug, 2015 15:08 2914 Marime text
Clubul Nautic Român în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa, Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi - Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Yachting- Constanţa, organizează în perioada 22 - 23 august 2015, în contextul Zilelor Oraşului Techirghiol, prima ediţie a regatei demonstrative „Memorialul Mircea Gressianu”, ultima regată a verii pentru pentru velierele sportive (dinghy boats).
 
Competiţia, ce evocă personalitatea unui yachtman român de performanţă, component al lotului naţional la Clasa Flaying Dutchman (FD), al cărui destin tragic l-a făcut să dispară pentru totdeauna, alături de coechipierul său, în cursul unei regate oficiale organizată pe Marea Neagră în mai 1966, este dedicată exclusiv sportivilor începători şi amatori, legitimaţi de club dar nelegitimaţi la Federaţia Romnână de Yachting (FRY). Regata are ca obiectiv formarea laturii competitive a proaspeţilor atleţi.
 
Cei 20 de sportivi care se vor întrece în golful mic al Lacului Techirghiol, au vârste cuprinse între 9 şi 55 de ani şi vor concura pe clasele competiţionale Optimist şi Laser 4,7. Alături de colegii lor mai mici şi antrenori, vor participa sâmbătă seara, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia zilelor oraşului, la defilarea ansamblurilor şi asociaţiilor sportive din Techirghiol.
 
Secretariatul competiţiei va funcţiona la baza sportivă a Clubului Nautic Român, în Techirghiol, str. Dr. Victor Climescu nr. 15 (zona băilor reci). În cele două zile de concurs sunt programate a se desfăşura şase regate la clasa Optimist şi la Clasa Laser 4.7, câte patru regate în ficare zi de concurs după cum urmează:
 

Ziua                        Data                     Ora                        Activitate

 

Sâmbătă          22 august 2015       08:30-9:10                       Înscrieri

                                                           09:30                         Şedinţă tehnică

                                                           10:30                         Primul semnal de avertizare

                                                                                              la 60 min după sosirea la mal a ultimului

                                                                                             concurent De-briefing

                                                          18:30                          Participarte la Paradă

Duminică       23 august 2015              09:00                          Briefing

                                                          10:00                          Primul semnal de avertizare

                                                         15:30                           Festivitate de premiere

 
 
 
Festivitatea de premiere va fi organizată la Baza Nautică a CNR în zona catargului cu crucetă, pe plajă. Invitat de onoare la festivitate, prof. dr. Radu Bidiugan, director executiv al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport.
 
Vor fi acordate premii constând în diplome, medalii şi cupe pentru concurenţii clasaţi pe primele trei locuri la fiecare clasă şi categorie de concurs după cum urmează: Optimist general, Optimist fete,  Optimist băieţi, Optimist 9-11 ani, Optimist 12-14 ani, Laser 4.7 Juniori, Laser 4.7 Seniori.
 
Preşedintele Comitetului de Organizare – Andreea Mihăescu. Regata va fi condusă de Ofiţerul de Cursă Dan Zaharia, în caliate de Preşedinte al Comitetului de Cursă, secondat de Ion Dăminoiu – membru de onoare al Clubului Nautic Român.



sursa foto: spectec.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii