Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:41 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un alpinist va fi consilierul personal al ministrului Mediului

ro

08 Feb, 2016 16:13 1827 Marime text
Alpinistul Alex Găvan a anunţat, astăzi, pe pagina personală de Facebook, că a acceptat funcția de consilier personal al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer.
 
„Dragi prieteni, după cum știți, în afară de performanța la altitudine, sunt foarte implicat și în diverse cauze, în special legate de mediu. Și când spun implicat nu am în minte doar genul acela de activism fără substanță, ci o abordare orientată către soluții. Văd acest gen de implicare nu ca pe o opțiune, ci ca pe o datorie. Pe care toți o avem față de noi înșine și față de cei de lângă noi. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat să colaborez și formal, în calitate de consilier personal, cu ministrul Mediului, doamna Cristiana Pașca Palmer. Fără politică, la fel de rezonabil sau mai puțin rezonabil ca și până acum, cum ați văzut, de altfel, de fiecare dată. Agenda este una simplă, clară și transparentă. Oamenii împreună cu natura, nu oamenii împotriva naturii. Această colaborare este una bazată pe voluntariat, este consultativă și evident, nu presupune un program de la 9,00 la 17,00. În paralel, expedițiile mele himalayene, ca și toate celelalte proiecte personale, merg înainte", a scris Găvan pe Facebook.
 
Alex Găvan este primul român care a cucerit vârfurile Gasherbrum I (8.068 metri) în 2007, respectiv Makalu (8.463 metri) în 2008. De asemenea, a devenit cel mai tânăr alpinist român care a reușit ascensiunea vârfului Cho Oyu (8.201 metri), la data de 2 octombrie 2006.
 
Sursa foto: Facebook.com (Alex Găvan)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii