Un avocat a primit cinci milioane de euro de la CNADNR în baza unui contract ilegal
Un avocat a primit cinci milioane de euro de la CNADNR în baza unui contract ilegalScandalurile de la Compania Naţională de Autostrăzi se ţin lanţ. Reporterii emisiunii "Ultima Şansă" au descoperit o anexă a unui contract de asistenţă juridică care-i servea pe tavă unui avocat suma de 5 milioane de dolari. Banii reprezentau un onorariu de succes pentru semnarea contractului cu americanii de la Bechtel.
În anul 2003 avocatul Simona Neagu ajunge, la
solicitarea ministrului Miron Mitrea, să se ocupe de contractul
Bechtel. În data de 11 noiembrie 2003, aceasta solicita un onorariu de
succes în valoare de 4.820.000 de dolari, pentru semnarea contractului
Bechtel. Faptul că avocata Neagu nu avea drept legal la acest onorariu a
fost descoperit şi de corpul de control al ministrului Transporturilor
din 2005, dar şi de cel al lui Ludovic Orban, ministru de resort în
2008. Deşi rapoartele se află pe masa conducerii companiei, CNADNR nu
se sesizează să îndrepte ilegalitatea.
Fostul ministru al Transporturilor din perioada negocierilor cu compania Bechetel, Miron Mitrea, spune că a ajuns să o recomande pe Neagu absolut întâmplător.
"Cum am ajuns eu să o prezint companiei, eram în discuţii cu Bechtelul
şi am cerut un avocat şi mi s-a adus dintr-o sală alăturată un avocat
care era Simona Neagu şi aşa am prezentat-o eu companiei", a declarat
Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor.
Conducerea CNADNR
susţine că banii au fost daţi conform unui contract legal. " Nu i-am dat
nicio avere. Doamna avocat a avut un contract legal semnat cu
părţile", a declarat Dorina Tiron, director CNADNR.
Între timp, Simona Neagu s-a angajat la o casă de avocatură şi a ajuns
astfel să reprezinte atât compania Bechtel, precum şi CNADNR în acelaşi
contract. Dacă ar fi sesizat instanţa pentru această încălcare a
statutului de avocat, Compania de Autostrăzi ar fi avut posibilitatea să
scape de clauza nelegală din contract care îi atribuia Simonei Neagu
onorariul de succes. CNANDR nu a profitat de ea.
Mai mult
decât atât, în 2007, Neagu execută conturile CNADNR pentru a încasa
onorariul de succes, pentru semnarea actului de construcţie al
Autostrăzii Transilvania. CNADNR nu depune contestaţie pentru că,
potrivit răspunsului solicitat de Realitatea TV "nu a considerat că
există premise legale pentru a formula o contestaţie".
"Nu există niciun fel de contestaţie de executare, nu s-a schiţat niciun gest de apărare, au stat foarte pasivi să le ia cineva din cont şase milioane de dolari", a declarat Alina Goga, fost director juridic al CNADNR.
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp