Un băiat de 18 ani, arestat în dosarul învăţătoarei suspectată de proxenetism
Un băiat de 18 ani, arestat în dosarul învăţătoarei suspectată de proxenetism
25 Oct, 2012 13:37
ZIUA de Constanta
1729
Marime text
Ieri, la solicitarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a trei persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire, precum şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, pornografie infantilă prin sisteme informatice, proxenetism şi răspândire de materiale obscene.
Conform Portalului instanţelor de judecată, cei arestaţi sunt Mustafa Niazi, zis şi Samir, de 32 de ani, din Ovidiu, Gabriel Rădulescu, zis şi Gabi, de 29 de ani, cu domiciliul în Tulcea, şi Costel Albescu, de 18 ani, din Ovidiu. Tot aseară, instanţa a respins ca nefondate cererile privind luarea faţă de cei trei inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Din această presupusă grupare ar face parte şi Aurelia Grosu, în vârstă de 23 de ani, învăţătoare la clasa a II-a, la Şcoala Gimnazială din Sinoe. Tânăra este acuzată că ar fi racolat o fată de 13 ani din Sinoe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii