Un deputat crede că poate rezolva „criza ungară” în trei pași
Un deputat crede că poate rezolva „criza ungară” în trei pași
12 Aug, 2015 14:51
ZIUA de Constanta
1242
Marime text
1. Retragerea de urgență a acreditării diplomatice ambasadorului Ungariei la București, ceea ce echivalează cu expulzarea sa, acesta nefiind primul reprezentant al Budapestei în România care face declarații inacceptabile. Apoi, repetarea acestui gest până când Budapesta va înțelege să ne trimită diplomați, nu incitatori la autonomie teritorială.
2. Interzicerea accesului pe teritoriul României a tuturor politicienilor de la Budapesta care sunt cunoscuți că vin în țara noastră doar ca să dea mesaje împotriva suveranității statului român, cu Viktor Orban în frunte, neuitându-i pe Vona Gabor, pe Semjen Zsolt, pe Nemeth Zsolt și alții ca ei.
3. Izolarea UDMR pe scena publică, verificarea acestei mișcări anti-românești, dar și a altor formațiuni maghiare și a activității ONG-urilor maghiare pentru acte de încălcare a Constituției și desființarea lor conform legii.
În opinia lui Diaconu, „până când nu se acționează deciziv pentru îndepărtarea extremismului maghiar din România și pentru respingerea oficială a avansurilor Budapestei, avem de a face doar cu bâlbâiala Ministerului de Externe și a altor politicieni care au stat la masă cu cei despre care abia astăzi și-au dat seama că au pofte necuvenite la adresa României”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii