Un muncitor angajat la Mobitom SA, a ajuns la spital. Acesta lucra pe șantierul Podul Cumpenei. Ce spune ITM Constanța
Un muncitor angajat la Mobitom SA, a ajuns la spital. Acesta lucra pe șantierul Podul Cumpenei. Ce spune ITM Constanța
01 Aug, 2018 07:18
ZIUA de Constanta
2296
Marime text
Săptămâna trecută, mai exact pe data de 27.07.2018, ora 11:30, la SC Mobitom SA – Șantierul “Podul Cumpenei” a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncăa unui angajat.
Potrivit ITM Constanța, C.Ionel, de 41 de ani, timp ce efectua lucrări de săpatura, a fost lovit în cap de o bară. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportata la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea îngrijirilor medicale.
„Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de catre SC MOBITOM SA în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare. Dupa finalizarea cercetării, dosarul întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau, în cazul in care se constata că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare si/sau completarea dosarului, după caz“, au transmis reprezentanții ITM Constanța.
Mobitom SA, în datele Registrului Comerţului
Înfiinţată în anul 1991, Mobitom SA are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 2.250.542,5 lei, integral vărsat, este compus din 900.217 acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 2,5 lei. Firma este controlată de SC Five-Holding SA, cu 98,678% din capitalul social, şi Acţionari Listă, cu 1,322% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt: Oana-Olivia Nechita, Valentin Boroş, David Şişu, Anirva Manger SRL - preşedinte Consiliu de Administraţie -, reprezentată prin Valentin Ciuceanu. Mobitom SA se ocupă de fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice. În anul 2015, compania cu 86 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 30.018.716 lei şi un profit de 1.086.696 de lei. În anul 2016, Mobitom SA a avut 84 de salariaţi, o cifră de afaceri de 18.861.445 de lei şi un profit de 205.126 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii